Cand mi s-a dat drumul in lume,
Nu mi s-a spus ce voi intalni,
Dar am plecat, fara sa stau pe ganduri,
Spre capatul drumului.
Mi-am acceptat cuminte cursul,
Singurul ce mi-a fost daruit,
Si nu am ripostat in niciun fel.
Nici acum nu ma tem de ce va urma.
Nici acum nu ma tem de ce va urma.
Astept, la fel de cuminte, sa dau de capat.
Doar sufletul ma sperie sfidator
Caci Eu
sunt gata sa ma odihnesc uneori,
Dar el nicicand nu conteneste
A inainta
Si traim unul cu altul
Intr-un obositor etcetera.
Cand mi s-a dat drumul in lume,
Nu mi s-a spus ca sufletul meu
Ia forme de lei,
Ia forme de pasari,
Ia forme de stanca
Si de izvoare ce clocotesc a nesfarsire..
.. dar, mergand pe firescul vietii,
Am inteles tot, in afara de un singur crud lucru:
Ca totul e o istovitoare inaintare
Si ca sufletului nu ii pasa daca ai obosit,
Ca nu exista, nici dupa moarte,
Un sfarsit.

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu