Spring, Summer, Fall, Winter and Spring

     Sunt vraiste, da… Vraiste si ma aud ca frunzele toamna. Clar nu e anotimpul meu asta. Vraiste in sus, vraiste in lateral, vraiste peste tot, dar vraiste mai ales spre centru cumva.

    Nu ma simt, nu ma vad, nu ma aud. Trec prin lume ca norii aia fara forma care nu ne spun nimic.. care nu sunt nici vata pe bat, nici contururi de dragoni, ci doar pete dizolvate de alb sau mai degraba de cenusiu. De-aia iti spun ca sunt vraiste. Stii? Fara un loc al meu la mine in suflet. Lipsita de sentimente sau de amintiri sau de dorinte.

    Sunt vraiste da. Si ma desprind de oricine si de orice ca frunza de toamna de pe ramura obosita si ridata de vant. Las urme adanci de vraiste oriunde ma duc si prin orice loc trece sufletul meu, canale de jar isi ies din matca. Ma regasesc uneori pe un ring intr-o noapte bahica, undeva, mai vraiste decat oricand, mirosind a alcool si a fum de tigara, ingretosata de privirile din jur, dar mai ales de corpul meu care le primeste sordid pretutindeni.
    Am pierdut notiunea profunzimii, notiunea de bland, notiunea de delicatete si de detaliu. Cred ca doar primavara, salutara asceza, ma face sa ma aud ca infloritul florilor, sa ma vad ca dorintele din papadii, sa ma simt ca Raspodia lui Tudor Gheorghe, sa imi rasfoiesc sufletul ca pe o carte pe paginile careia sa ma astern si printre cuvintele careia sa adorm pentru inca o toamna si inca o iarna, da..