duminică, 31 octombrie 2010

Cu umerii grei

     Tu iti dai seama ce ni se cere, prietene? Ni se cere sa fim noi insine, ni se cere sa tinem capul sus, ni se cere sa avem putere si curaj, ni se cere, in ultima instanta, sa tinem pasul cu timpul.

     Absurd ! Daca nici pasul cu noi insine nu il putem tine, tot ceea ce am enumerat mai sus sunt niste pretentii absurde, pe care, sa ma ierti, refuz sa le iau in seama. Cum, cum sa fiu mama, cum sa fiu bunica, cum sa dansez pe melodiile nepotilor mei, cum sa inteleg vremea lor, daca nici pe a mea nu reusesc sa o inteleg, daca schimbarile ma lovesc repetat, absurd, prea violent?
     Spune-mi tu, cum…. Cand nici pe mine insama nu reusesc sa ma recunosc uneori, cand vad cum mi se schimba sanii, mainile, gandurile, viata, cand nu stiu ce sa imi spun in extrapolarea asta de vise. … cand ma surprind constant, constant, constant!!!

     Sunt o bucata mica de om. Si tu iti dai seama ce ni se cere? Sa ne ducem crucea, prietene, sa ne ducem crucea.

6 comentarii:

Anonim spunea...

"Orice zi este o mica viata – orice desteptare si sculare o mica nastere, orice dimineata o mica tinerete, orice culcare si adormire o mica moarte."

Anonim spunea...

...ca sa continui la ce ai spus mai sus si ce am trimis mai devreme pe blogul tau, ca si postare:"Viata unui om este o permanentă lupta pentru existenta cu certitudinea ca va fi învins."


...out!bye

asdas spunea...

asdasda

Sunshine Sarah spunea...

Bine zis! Imi place ce si cum ai scris aici.

Josefa spunea...

Hum...am scris eu cumva postul asta??:)))
Nu.Insa ma regasesc total in intrebarile si reflectiile lui...:)

Maria spunea...

Va multumesc mult, fetelor ! That means a lot to me, pareri ale oamenilor care apreciaza si inteleg asta.

Trimiteţi un comentariu